De ce vrea, de fapt, Putin să împiedice Ucraina să adere la NATO. Care este miza
Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, s-a opus cu vehemență aderării Ucrainei la NATO, tensiunile dintre Rusia și vecinul pro-european izbucnind în cele din urmă într-un război deschis, după ce președintele rus a anunțat „o operațiune militară specială“ în regiunile de est ale țării. Astfel, temerile cu privire la o posibilă invazie, care existau încă din decembrie, s-au confirmat. Totuși, care este motivul real pentru care Putin nu vrea Ucraina în alianța militară occidentală?
De ce vrea Putin să împiedice Ucraina să adere la NATO
Liderul rus, Vladimir Putin, declara cu ceva vreme în urmă că Rusia trebuie să ia măsuri „decisive“ și „rapide“ pentru a asigura securitatea țării, după ce Statele Unite au extins alianța militară NATO la granițele țării sale, sprijinind totodată liderii pro-occidentali de la Kiev.
Președintele Rusiei a mai spus, de asemenea că Moscova plănuiește să realizeze „demilitarizarea și denazificarea“ Ucrainei, promițând astfel să pună capăt celor opt ani de război în care forțele guvernamentale au luptat cu separatiștii pro-ruși.
La scurt timp după aceea, au fost semnalate explozii la periferia orașelor Harkov, Kramatorsk, Mariupol, precum și a capitalei Kiev, ceea ce i-a determinat pe mulți ucraineni să formeze cozi la supermarketuri, bancomate și benzinării, pentru a se pregăti să reziste asediului ori pentru a încerca să fugă, notează independent.co.uk.
Astăzi se împlinesc două săptămâni de război în Ucraina, iar părerile în ceea ce privește adevăratul motiv pentru care Putin nu vrea ca Ucraina să adere la NATO sunt împărțite. Un lucru însă e cert: problema intrării Ucrainei în alianța militară occidentală reprezintă o obsesie de lungă durată pentru președintele rus, care își amintește și astăzi cu „amărăciune“ de consecințele prăbușirii Uniunii Sovietice sub predecesorul său, Boris Elțin, în anii 1990, potrivit sursei citate.
Citește și: Vladimir Putin avertizează țările occidentale, după ultimele sancțiuni: „Și voi veți avea de suferit“
„Ucraina este bijuteria coroanei pe care a pierdut-o“
Acest lucru a fost catalogat de Putin drept „un deceniu de umilire“ în care SUA, sub Bill Clinton, și-au impus „viziunea de ordine în Europa“, în timp ce rușii nu puteau face altceva decât să „stea deoparte și să privească“, conform expertului în relații diplomatice, James Goldgeier.
Potrivit ziarului din Marea Britanie, liderul de la Kremlin regretă și astăzi extinderea treptată a alianței către est, la care sateliții ex-sovietici (Republica Cehă, Ungaria și Polonia) au aderat în 1999, urmați de Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia și Slovenia în 2004.
Alți analiști politici, citați de CNN, susțin că Vladimir Putin își dorește invadarea Ucrainei dintr-un motiv personal. Președintele Rusiei a declarat în repetate rânduri că prăbușirea URSS este „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului trecut“, regretând, în mod special, pierderea fostei republici sovietice, Ucraina.
„Ucraina este bijuteria coroanei pe care a pierdut-o“, a spus Susan Glasser, autoarea cărții „Kremlin rising“, pentru CNN.
Chiar Putin afirma că ucrainenii sunt „o parte străveche, inseparabilă a națiunii ruse“.
Liderul rus pune la îndoială legitimitatea granițelor actuale ale Ucrainei, susținând că o mare parte din Ucraina modernă ocupă ținuturi istorice rusești.
„Acum, vede în guvernul ucrainean, prietenos cu Occidentul, un pericol pentru idealul său“, a mai declarat Glasser.
La rândul său, John Sipher, fostul șef al programului CIA pentru Rusia, a declarat că „la fel ca țarii Imperiului Rus, Putin își dorește să lase în urmă o țară puternică, de care ceilalți să se teamă, o mare putere care să fie văzută ca o amenințare, nu o țară ignorată“.